Peste 70 de ONG-uri au emis o declarație în care cer declararea moratoriului pe subiectul irigării cu apă din subteran până la finalizarea studiului științific complex și conservarea și utilizarea rezervelor strategice de apă din subteran doar în scopuri potabile. Declarația a fost făcută la scurt timp după ce șeful statului a anunțat că a cerut ministerului Agriculturii să permită irigarea cu ape din subteran a livezilor.
„Șeful statului neglijează prevederile cadrului legislativ și opinia instituţiilor ştiinţifice şi, în urma declaraţiilor sale iresponsabile şi populiste în faţa fermierilor, forţează Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului să dea avize pozitive la o aventură care pune în pericol solurile fertile din Republica Moldova”, se spune în declarația organizațiilor membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic și organizațiile societății civile din domeniul protecției mediului.
Acestea a atenționează opinia publică asupra reluării presiunilor de către Igor Dodon, Preşedintele Republicii Moldova, şi grupurile de interese din domeniul agriculturii, pentru a permite folosirea apelor din subteran pentru irigare.
„Deja de șapte ani, anumite reţele obscure şi grupuri de presiune, invocând volumul redus de ape posibile de folosit pentru irigare şi folosind ca pretext seceta hidrologică, fac lobby pentru modificarea prevederilor din Legea Apelor, care să le permită acces nelimitat la utilizarea apelor subterane în alte scopuri decât cele potabile. (Actualmente, Legea Apelor nr. 272/2011 prevede expres prin art.45, al. „(1) Folosinţa apelor subterane cu proprietăţi potabile în alte scopuri decât cel al alimentării cu apă potabilă şi cu apă menajeră este interzisă.”)”, se spune într-o declarație adresată ambasadorului UE în Republica Moldova, Peter Mihalko, Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Potrivit semnatarilor, prin legiferarea folosirii apei din subteran pentru irigare, fără un studiu complex și comprehensiv, punem în pericol direct aprovizionarea cu apă potabilă a milioane de cetățeni din țara noastră.
Un alt motiv al dezacordului membrilor societății civile pe subiectul irigării cu apă din subteran este conținutul ridicat de săruri al acesteia. Date din 2014 arată că gradul de mineralizare depăşeşte limita admisibilă pe întreg teritoriul R. Moldova, de la Nord la Sud, nivelul limită fiind de 0,8-1 gram per litru.
„Subsemnații, consideră o crimă la nivel naţional asupra mediului, ecosistemelor naturale, sănătăţii populaţiei şi securităţii ecologice, „legiferarea” accesului la resursele strategice de apă potabilă în scopuri de irigare. Inevitabil, irigarea cu apele subterane va genera degradarea solurilor şi va lipsi localităţile din republică de apă potabilă, ceea ce va duce la o catastrofă umană”, se mai spune în declarație,
În context, semnatarii cer preşedintelui Igor Dodon să înceteze imediat 1politica perfidă de învrăjbire şi de contrapunere între ecologişti şi fermieri”. Precizăm că în cadrul emisiunii sale Președintele Răspunde , Dodon a declarat că a cerut Guvernului ca până la sfârșitul lunii iulie să permite irigarea din fântâni arteziene a culturilor cu valoare adăugată sporită, cum ar fi livezile.
„În toate țările, și în Ucraina, și în România acest lucru este posibil, la noi nu-ș ce s-au găsit mai catolici ca Papa de la Roma unii ecologiști și nu permit utilizarea apelor subterane. Trebuie de permis acest lucru”, a declarat Dodon.
Semnatarii au venit și cu o serie de solicitări care pot fi citite mai jos. Declarația este semnată de 58 OSC-uri din Platforma Națională a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic şi alte 22 de organizații ale societății civile. Lista semnatarilor se actualizează.
Sursa:ecopresa.md