Let’s Do it Romania. 737 de notificări, trimise autorităților prin platforma 4B

  • Post category:ECO News
  • Reading time:3 min(s) read

4B, proiectul demarat de Let’s Do It, Romania!, prin care sunt transmise informații primăriilor privind depozitele ilegale de deșeuri, a trimis 737 de notificări în 80 de zile. În acest interval, au fost colectate, grație proiectului, 22 de tone de deșeuri.

Proiectul 4B este platforma prin intermediul căreia Let’s Do It, Romania! ia legătura cu autoritățile locale responsabile și le prezintă date legate de depistarea depozitelor ilegale de deșeuri din întreaga țară.

Prin platformă, care este finanțată prin programul Ro Smart – Țara lui Andrei, sunt furnizate detalii precum: coordonate ale zonei în cauză, fotografii care ilustrează cantitatea de deșeuri ce necesită a fi colectată.

Datele referitoare la aceste zone sunt colectate din aplicația TrashOut și validate de o echipă de voluntari Let’s Do It, Romania!. Platforma generează și trimite automat către autoritățile responsabile prin email și fax o sesizare referitoare la zona în care au fost identificate deșeuri în natură.

4B va fi folosită de echipa de voluntari Let’s Do It, Romania! pentru a valida datele colectate din TrashOut, a furniza datele de contact ale autorităților, a monitoriza și actualiza statusul zonelor identificate, asigurând astfel un dialog permanent cu autoritatea responsabilă. Cazurile, sesizările, tichetele pot fi închise doar de către voluntari în urma verificării Anexei 2 completată de primării și a fotografiilor primite de la acestea.

În același timp, site-ul poate fi folosit și de către primării. Odată înscrise în platformă prin codul primit în sesizare, acestea pot: încărca documentele necesare direct pe platformă, transmite numărul de intrare al sesizării, actualiza statusul acesteia, vizualiza celelalte zone identificate, dar nu pot soluționa (tichetul).

În 80 de zile de la demararea acestui proiect, prin intermediul platformei au fost trimise 737 de notificări către autorități, voluntarii au raportat 1.540 de zone în aplicația TrashOut, dintre care au fost curățate 74, iar Let’s Do It, Romania! a contribuit la colectarea a 22 de tone de deșeuri aflate în natură.

Aplicația TrashOut poate fi descărcată din App Store sau din Google Play.

Citește și: 
Let’s Do It, Romania! caută voluntari pentru un nou proiect

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Sursa:greenreport.ro