UE-GIZ// A fost lansat proiectul care va mobiliza cetățenii activi din Cantemir

  • Post category:ECO News
  • Reading time:4 min(s) read

O comunitatea informată, activă și implicată pentru buna guvernare în Cantemir țintește noul Proiect „Consolidarea capacităților locale pentru implementarea Strategiei pentru energia durabilă în or. Cantemir” (CCLISED), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în cadrul Programului de granturi locale al Uniunii Europene. Proiectul a fost lansat la 17 septembrie 2020, în cadrul unui eveniment în aer liber, desfășurat în Cantemir.

Pe durata unui an, A.O. „Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile” (AEER) și partenerul local A.O. „Centrul de Instruire și Dezvoltare Educațională” (CIDE), vor desfășura activități menite să impulsioneze implicarea societății civile locale în procesele decizionale din domeniul serviciilor publice locale din Cantemir. De asemenea, proiectul presupune o componentă investițională, care va fi direcționată spre consolidarea infrastructurii de valorificare a biomasei locale pentru încălzirea instituțiilor educaționale din or. Cantemir – colector și tocător de biomasă, platformă pentru uscarea și depozitarea biomasei recoltate.

„Acest proiect este o continuare a tuturor acelor proiecte minunate pe care le-am implementat cu primăria or. Cantemir, cu suportul Uniunii Europene, în ultimii 7 ani, de când primăria a devenit semnatară a inițiativei europene Convenția Primarilor pentru Climă și Energie. Acest pas a fost foarte important pentru orașul Cantemir, căci și-a asumat benevol responsabilitatea de a economisi energia și, respectiv, de a reduce emisiile de CO2,  ceea ce este foarte important pentru promovarea dezvoltării locale și creșterea rezistenței la efectele negative ale schimbărilor climatice”, a menționat Irina Plis, președinta AEER.

Potrivit lui Victor Parlicov, expert al proiectului, în cadrul CCLISED, AEER va transfera organizațiilor de societate civilă din or. Cantemir și din Regiunea de Dezvoltare Sud competențele și experiența sa în domeniile de bună guvernare, transparență bugetară, planificare participativă a serviciilor publice, monitorizarea achizițiilor în cadrul implementării proiectelor de infrastructură. De asemenea, vor fi sensibilizaţi cetățenii privind prestarea serviciilor publice și problemele de mediu aferente.

Victoria Isac, președinta CIDE, a exprimat speranța că membrii Grupului de inițiativă creat în cadrul proiectului CCLISED, dar și întreaga societate civilă locală vor sprijini administrația locală în luarea unor decizii responsabile privind de energia verde, vor participa la planificarea și monitorizarea acțiunilor care vizează reducerea CO2 și adaptarea la schimbările climatice.

 „Ne dorim ca în rezultatul acestui proiect societatea civilă din Cantemir să devină mult mai activă, iar ghidați de experții proiectului să învățăm a gestiona banii eficient și să putem direcționa economiile pentru necesitățile și dezvoltarea instituției”, a spus Ecaterina Enciu, directoarea Gimnaziului „M. Eminescu” din Cantemir. 

Și Ludmila Coltuc, președinta AO „Spre un Viitor mai Bun”, a menționat că proiectul CCLISED este binevenit pentru comunitate. Totodată, dna Coltuc a exprimat mulțumiri Uniunii Europene pentru că orașul Cantemir devine „mai luminos și mai frumos”, pentru finanțarea proiectelor care au adus confortul în instituțiile de învățământ din Cantemir și au iluminat străzile orașului.

Proiectul CCLISED vine să completeze lista inițiativelor europene de suport pentru orașul Cantemir, care vizează eficiența energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă, alimentarea cu apă potabilă și servicii de canalizare.

Orașul Cantemir (cca. 5000 de locuitori), situat în sudul Republicii Moldova, face parte din inițiativa europeană Convenția Primarilor pentru Climă și Energie, la care a aderat în 2012. După ce și-a asumat responsabilitatea de a reduce consumul de energie și emisiile de CO2 cu 20% până în 2020, administrația locală a elaborate un Plan de Acțiuni privind Energia Durabilă (PAED), în care principalele măsuri se referă la renovarea clădirilor publice și promovarea surselor din energia regenerabilă, iluminat stradal eficient etc. În aceste demersuri, localitatea se bucură de sprijinul Uniunii Europene, pentru a-și atinge obiectivele energetice și climatice, contribuind astfel la obiectivele naționale generale

***

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru Regiunea Sud este Centrul Regional de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale „CONTACT-Cahul”.

Sursa:ecopresa.md