„Casa eficientă energetic”. Cât și cum poți primi bani de la stat pentru modernizarea locuinței – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:3 min(s) read

De marți, a început programul „Casa eficientă energetic”, iniţiat de Ministerul Mediului care are un buget de 430 de milioane de lei, prin care aproximativ 9.000 de proprietari de case din România își vor putea eficientiza energetic locuințele.

Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu alte cuvinte: creșterea eficienței energetice și/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate într-un imbobil-construcție având regim de înălțime de cel mult 3 nivele.

Câţi bani poţi primi pentru modernizarea locuinţei

Românii pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o finanțează prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro.

“Casa Eficientă energetic este unul din programele la care țin foarte mult și care va ajuta foarte mult și populația, și economia, și mediul. Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereții exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiș. Se știe că, astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie și cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar și una economică și socială: o astfel de investiție duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie și, implicit, la scăderea consumului național de energie”, spune ministrul Mediului, Costel Alexe.

Cheltuielile eligibile ale Programului Casa Eficientă Energetic vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc.

Cum te poţi înscrie în program

Pentru a primi această finanţare, un proprietar de casă trebuie să realizeze un audit energetic al locuinţei. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească, după implementarea acestuia, cu cel puțin o clasă energetică.

Urmează ca apoi să depună online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și de auditul energetic al casei unde vor să facă lucrarea.

Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 15 de zile pentru a depune dosarul investiției.

După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.

Cererile online se depun AICI.

Citeşte şi:

Programul “Electric Up” a fost adoptat de Guvern. Anumite IMM-uri pot primi o finanţare de până la 100.000 de euro pentru investiții “verzi”

CEZ, primul furnizor care instalează sisteme fotovoltaice subvenționate pentru acasă

 

Sursa:greenreport.ro