Comisia Europeană a prezentat joi planul său de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din UE cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Acest nivel de ambiție pentru următorul deceniu va plasa UE pe o cale echilibrată către atingerea neutralității climatice până în 2050.
Potrivit unui comunicat de presă, noul obiectiv se bazează pe o evaluare cuprinzătoare a impactului atât la nivel social și economic, cât și la nivelul mediului. Evaluarea demonstrează că acest demers este realist și fezabil. Acest obiectiv mai ambițios subliniază, de asemenea, poziția constantă a UE de lider la nivel mondial, în perspectiva următoarei Conferințe a ONU privind schimbările climatice (COP26).
Astfel, Comisia a prezentat o modificare a propunerii de lege europeană a climei, pentru a include obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 55 % până în 2030 ca etapă preliminară către atingerea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050;
Totodată, a invitat Parlamentul și Consiliul să confirme acest obiectiv de 55 % drept noua contribuție stabilită la nivel național (CSN) a UE în temeiul Acordului de la Paris și să îl transmită CCONUSC până la sfârșitul acestui an.
Propunerile legislative care urmează să fie prezentate până în iunie 2021
- Revizuirea și extinderea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii;
- Adaptarea Regulamentului privind partajarea eforturilor și a cadrului privind emisiile aferente exploatării terenurilor;
- Consolidarea eficienței energetice și a politicilor în materie de energie din surse regenerabile și consolidarea standardelor privind emisiile de CO2 pentru vehiculele rutiere.
Noul obiectiv climatic pentru 2030 va contribui la orientarea redresării economice a Europei în urma pandemiei de COVID-19. Acesta va stimula investițiile într-o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, promovând inovarea în domeniul tehnologiei curate, stimulând competitivitatea și creând locuri de muncă verzi.
Statele membre pot utiliza fondul pentru redresare NextGenerationEU în valoare de 750 de miliarde euro și următorul buget pe termen lung al UE pentru a realiza aceste investiții în tranziția verde.
Pentru a sprijini investițiile necesare, Comisia a adoptat astăzi și o serie de norme privind un nou mecanism al UE de finanțare a energiei din surse regenerabile, pentru a le permite statelor membre să colaboreze mai ușor pentru finanțarea și implementarea proiectelor în domeniul energiei din surse regenerabile.
Sursa:greenreport.ro