În timp ce Moldsilva anunță cu mare fast lansarea unei campanii de plantare a arborilor, ecologiștii spun că șansele ca copacii plantați în aceste zile au puține șase să se prindă.
Seed It Forward – o inițiativă care promovează plantarea copacilor, a atras atenția că arborii plantați sâmbătă și duminică au puține șanse să se prindă.
„Copacii cu rădăcina nudă se plantează ATUNCI CÂND SUNT FĂRĂ FRUNZE. Toamna târziu când frunzele deja au căzut, iarna la temperaturi pozitive, primăvara înainte de înmugurit. Altfel șanse la prindere scad semnificativ”, se arată într-un mesaj al inițiativei.
De aceeași părere este și activista de mediu Iuliana Cantaragiu. Potrivit ei încă e prea cald pentru plantare.
„Copacii încă nu au intrat în hibernare, frunzele încă nu au căzut. Și copacii plantați, și așa stresați cu scoaterea lor din pepinieră, transportare, îngropare într-un nou mediu, își vor îndrepta energia spre frunze pentru a le hrăni, în loc să-și îndrepte energia spre hrana rădăcinilor. Iar când vor scădea temperaturile, ei nu vor fi pregătiți pentru a supraviețui și vor îngheța”, afirmă Cantaragiu.
Și Andrei Ursachi afirmă că încă e devreme pentru plantare.
Sursa:ecopresa.md