„Față în față cu deșeurile din ape”, expoziție cu pești, păsări și deșeuri

  • Post category:ECO News
  • Reading time:5 min(s) read

Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România au lansat campania de conștientizare împotriva poluării cu deșeuri a apelor din România “Față în față cu deșeurile din ape” prin care se face o paralelă – în imagini – între durata medie de viață a peștilor, păsărilor și țestoaselor din Marea Neagră, Dunăre și Dobrogea. De exemplu, un morun trăiește 60 de ani, pe când o sticlă – un milion de ani.

„Conceptul general al campaniei are în centru o paralelă între durata medie de viață a animalelor și cea a deșeurilor, privite în oglindă. Acesta subliniază faptul că atunci când ne privim în oglindă vedem cea mai bună versiune a noastră, dar dacă un animal marin s-ar putea oglindi în apă ar vedea bucăți din deșeuri, care rezistă mult timp după terminarea vieții acestuia”, explică organizatorii.

Campania lansată în cadrul programului „Acţionăm pentru Ape – A.P.A”, iniţiat de Asociaţia Act for Tomorrow, alături de Kaufland România, cu sprijinul Administraţiei Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral constă în 11 materiale vizuale, primele 10 ilustrând o paralelă între durata medie de viață a animalelor și cea a deșeurilor, privite în oglindă. Ultimul afiș are în centrul său omul, oglindit în suma deșeurilor prezentate în primele 10 materiale. Astfel, oricine privește aceste materiale vizuale poate conștientiza faptul că odată ajunse în natură, deșeurile nu dispar, ci rămân în fluvii, mări și oceane până la 500 de ani după dispariția animalelor și a omului.

Primele 10 materiale vizuale reprezintă ilustrarea grafică a celor mai importante specii de pești și păsări din zona Mării Negre și din Dunăre, dar și din Dobrogea: Delfinul, Sturionul, Căluțul de Mare, Pisica de Mare, Meduza, Somnul, Scrumbia, Crapul, Pelicanul și Țestoasa Dobrogeană. Acestea sunt puse față în față cu cele mai întâlnite deșeuri din ape: PET-uri, sticle, paie de plastic, plase de pescuit, pungi de plastic, tacâmuri de unică folosință, bețe de urechi, doze de aluminiu, ambalaje de dulciuri și măști de protecție de unică folosință.

„Deșeurile de plastic care poluează constant apele românești sunt invizibile pentru cei mai mulți dintre noi, nu le vedem în jurul nostru zi de zi. Dar ele există și ajung în calea viețuitoarelor marine, având un impact devastator. Vrem prin această campanie să tragem un semnal de alarmă asupra acestui impact negativ, care poate fi cu siguranța micșorat prin implicarea fiecăruia dintre noi. De aceea, pe lângă componenta de conștientizare, aducem soluții concrete și acțiuni punctuale pe care le avem la dispoziție pentru a ne proteja apele și întreaga lor biodiversitate”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Caravana educativă, pe litoral

Pe lângă diseminarea materialelor în mediul online, campania presupune, în perioada 7 august-20 septembrie, organizarea unei caravane de informare și educare. Această acțiune va consta atât într-o expoziție a celor 11 materiale vizuale, cât și într-un punct de informare, în care turiștii interesați vor putea afla mai multe detalii despre poluarea cu deșeuri a apelor din România și impactul acestora asupra speciilor de animale. Caravana va avea forma unei structuri realizate din materiale ecologice, dotată cu energie electrică provenind din panouri fotovoltaice.

Turiștii interesați vor putea să o întâlnească în 3 dintre cele mai importante stațiuni de pe litoral (Constanța, Năvodari și Mangalia), dar și în rețeaua magazinelor Kaufland România din județul Constanţa. Caravana va avea următorul program: 7 – 17 august – Plaja Reyna, Constanța; 18 – 31 august – Plaja Nomad, Năvodari; 31 august – 13 septembrie – Plaja Eminescu, Mangalia; 10 – 17 august  – două dintre magazinele Kaufland Constanta; 17 – 24 august – Magazin Kaufland Constanța + Magazin Kaufland Năvodari; 31 august – 6 septembrie – Magazin Kaufland Mangalia.

“Educația reprezintă una dintre cele mai puternice arme pe care le avem la dispoziție pentru a accelera schimbările pe care ni le dorim în societate. Suntem convinși că românii își pot schimba atitudinea și comportamentul față de deșeuri, dacă devin conștienți că fiecare gest al lor poate avea consecințe pe termen lung. Credem cu tărie că prin această campanie vom reuși să responsabilizăm cât mai mulți oameni, astfel încât să reducem cantitatea de deșeuri din apele din România, care afectează atât viețuitoarele acvatice, cât și sănătatea noastră ”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow.

1 milion de păsări marine și 100.000 de mamifere marine, pești, țestoase mor în fiecare an doar din cauza deșeurilor de plastic, iar 40% din speciile existente de balene, delfini şi marsuini, toate speciile de ţestoase marine şi aproximativ 36% din speciile de păsări marine au ingerat deșeuri de plastic, crezând că sunt hrană, conform datelor publicate de Organizația Națiunilor Unite și de Agenția Europeană de Mediu.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Sursa:greenreport.ro