Eforturile României de a reduce risipa alimentară s-au concretizat prin adoptarea Legii 217/2016, ulterior modificată și completată de Legea 200/2018. Din păcate, nici în prezent mecanismele reglementate nu pot genera efectele așteptate. Plecând de la această situație, Green Report, în parteneriat cu Kaufland, Lidl și ZUZU, organizează pe 23 iulie, începând cu ora 10:00, conferinta online Restart în prevenția risipei alimentare.
Principalele cauze pentru disfuncținalitățile existente constau în faptul că legea nu mai are un caracter obligatoriu, ci unul optional, iar deductibilitatea de TVA pentru produsele donate este inexistentă. În momentul de față, există o nouă inițiativă legislative de modificare a Legii pentru reducerea risipei alimentare și care, în momentul de față, se află în Comisia economică din Senat.
Inițiativa urmărește adăugarea în legislație a deductibilității de TVA pentru produsele donate în baza Legii pentru reducerea risipei alimentare, includerea structurilor de tip bancă alimentară între Beneficiari receptori ai donațiilor făcute în baza legii, precum și renunțarea la actul autentic (notarial) pentru donația de bunuri în valoare de peste 25.000 de lei.
Consumatorii și industria alimentară, principalii generatori in risipa alimentară din România
Potrivit statisticilor, aruncăm anual 2,55 milioane tone de mâncare, în condițiile în care aproximativ 4,5 milioane de cetățeni au dificultăți în procurarea alimentelor.
Statistica este detaliată cu cifre dramatice oferite de studiul realizat de organizația Salvați Copiii. Peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural. Nu există studii similare privind copiii din mediul urban.
Potrivit datelor prezentate de Departametul pentru Dezvoltare Durabilă, risipa alimentară în România este generată, în principal, de consumatorii, cu o proporție de 49%, urmând industria alimentară – 37%.
Speakerii invitați sunt Aurel Simion, Secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării, Valer Hancaș, Corporate Affairs & Communication Director Kaufland Romania & Moldova, Cristina Hanganu, Director comunicare & CSR Lidl România, Mihai Vișan, Director executiv patronatul Romalimenta și Gabriel Sescu, Președinte Banca pentru Alimente.
Evenimentul se va transmite LIVE pe site-ul www.green-report.ro si pe pagina de FB Green Report.
Sursa:greenreport.ro