I’Velo și Orange au lansat un nou parteneriat în mobilitatea urbană menit să simplifice procesul prin care abonații companiei de telefonie mobilă se înregistrează atunci când vor sa închirieze o bicicletă sau o trotinetă electrică. Abonații Orange, persoane fizice, se pot înregistra acum în aplicația I’Velo mult mai simplu, doar prin furnizarea numărului de telefon și introducerea unui sms de verificare. Practic, în mai puțin de 1 minut, abonații Orange care sunt persoane fizice pot închiria biciclete sau trotinete electrice prin I’Velo. Veronica Dogaru, Head of Corporate Communications & CSR Orange România explică în interviul acordat Green Report scopul acestei inițiative și care sunt alte proiecte sustenabile ale companiei.
Ce anume v-a determinat să vă alăturați acestui proiect, ținând cont de faptul că este o premieră atât pentru Orange, cât și pentru Geen Revolution?
Parteneriatul Orange cu Green Revolution a început în 2012, atunci când am lansat împreună programul „Biciclete cu cravată”, adresat colegilor noștri din București. De-a lungul celor opt ani care au trecut de atunci l-am dezvoltat împreună, astfel încât să îl adaptăm la ceea ce își doreau colegii noștri din mai multe orașe pentru deplasările între sedii sau pentru drumul zilnic spre birou. Parte a platformei #PentruMâine, „Biciclete cu cravată” este unul dintre cele mai longevive programe de responsabilitate socială derulate de Orange, încadrat la pilonul de acțiuni prin care compania își propune să contribuie la o planetă mai verde.
Care sunt așteptările Orange în urma acestui parteneriat?
După o colaborare atât de lungă, suntem convinși că la Green Revolution sunt specialiști pentru proiecte de mobilitate sustenabilă și că împreună oferim soluții ușor de utilizat pentru angajații și clienții Orange. Odată cu lansarea noii metode de înregistrare în aplicația I’Velo simplificăm lucrurile pentru clienții Orange care închiriază biciclete sau trotinete electrice și care aleg astfel o opțiune prietenoasă cu mediul pentru deplasările lor urbane. Mai mult decât atât, vedem că aceste subiecte sunt extrem de actuale, în contextul în care din ce în ce mai multe companii își transformă procesele și lansează noi proiecte pentru a reduce impactul negativ asupra mediului și a comunităților în general.
Ce alte soluții, în afara transportului responsabil, promovați pentru protejarea mediului?
Tehnologiile specifice industriei noastre de telecomunicații ajută companiile și administrațiile publice să se dezvolte într-un mod sustenabil, prin reducerea pierderilor de resurse și a impactului asupra mediului înconjurător. Printre cele mai folosite soluții sunt cele pentru dezvoltarea unor sisteme de iluminat inteligent, pentru monitorizarea calității aerului, transport inteligent sau monitorizare a deșeurilor. De exemplu, soluțiile de smart city oferite de Orange Business Services transformă rețelele de iluminat public ori de furnizare a apei și, prin monitorizare, transmitere de alerte în cazul unor avarii și gestionare atentă, este evitat consumul excesiv. La Alba Iulia, proiectul de management al iluminatului public, pe care l-am implementat în 2018, a generat economii de aproximativ 50-70% la consumul de energie electrică, în funcție de intensitatea luminii selectate pentru fiecare stâlp.
Ce inițiative aveți în ceea ce privește calitatea aerului?
În cinci localități din țară (Iași, Cluj Napoca, Timișoara, București și Alba Iulia), prin intermediul diverselor parteneriate, Orange a instalat senzori de monitorizare a calității aerului în diferite zone din oraș și pe autobuze. Am apelat la mijloacele de transport în comun pentru a acoperi o suprafață cât mai mare, astfel încât cetățenii să știe care sunt locurile mai puțin poluate.
Dar referitor la fluidizarea traficului?
În orașele cu un transport public conectat pot fi făcute previziuni cu privire la cele mai aglomerate perioade ale zilei, pentru a se optimiza numărul de mașini și, eventual, pentru intervenții de fluidizare din partea autorităților. O alocare bazată pe indicatorii de aglomerare, obținuți în baza unor conexiuni Wi-Fi, pot oferi orare exacte ale mijloacelor de transport în comun, pot reduce aglomerația și îndrepta cetățenii spre a renunța la mașinile personale în favoarea unor opțiuni de transport sustenabile.
Ce considerați că ar trebui făcut în sensul apropierii de ceea ce consideram anterior pandemiei ”normalitate”?
Într-o perioadă în care se vorbește mult despre transformarea multora dintre lucrurile zilnice sau a comportamentelor cu care eram obișnuiti, este extrem de importantă implicarea fiecăruia dintre noi, prin alegerea căii care duce spre simplificare, eficiență și mai multă grijă față de mediu.
Sursa:greenreport.ro