Grupul Ariston Thermo a realizat în 2019 venituri de 1,71 miliarde de euro, în creștere cu peste 6% față de anul precedent. Aproximativ 72% din venituri au fost generate de soluții care folosesc energie din surse regenerabile și au eficiență ridicată. Obiectivul Ariston este ca în anul 2022 peste 80% din veniturile sale să fie generate de astfel de soluții.
Ariston Thermo a ajuns astăzi, după 90 de ani de la înființare, să aibă una dintre cele mai extinse prezențe la nivel global: peste 26 de unități de producție amplasate în 15 țări pe patru continente, 69 de subsidiare și 6 reprezentanțe în 42 de țări.
Prin cele 24 centre de cercetare și dezvoltare din 15 țări, Ariston Thermo își confirmă angajamentul de a investi în tehnologii inovatoare și eficiente energetic care să aducă confortul termic în orice colț al lumii.
Investițiile grupului în cercetare și dezvoltare au depășit suma de 77 milioane de euro la finalul anului 2019.
La nivel regional, peste 38% din veniturile grupului sunt generate de Europa de Vest, urmează țările din Europa de Est cu o pondere de 18% în venituri și Asia cu 17%.
Pe plan local, grupul este prezent de 22 de ani prin subsidiara Ariston Thermo România, liderul pieței de centrale termice și boilere electrice. Subsidiara locală a grupului a încheiat anul trecut cu vânzări de aproximativ 250 de milioane de lei, în creștere cu circa 10% față de anul 2018. Afacerile Ariston Thermo au înregistrat în 2019 cel mai bun an din istoria companiei în România, beneficiind de un context economic favorabil și de creșterea sectorului de construcții.
Sursa:greenreport.ro