Cele mai mari companii petroliere ale lumii, printre care Saudi Aramco, CNPC şi Exxon Mobil, şi-au stabilit pentru prima dată obiective privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în contextul creşterii presiunilor asupra marilor poluatori să ia măsuri pentru a contracara încălzirea globală, potrivit Reuters.
Membrii Iniţiativei Climatice pentru Gaze şi Petrol (OGCI), un grup de mari companii petroliere, au promis joi că vor reduce intensitatea emisiilor de carbon din operaţiunile upstream până la 20 – 21 kilograme de CO2 per baril echivalent petrol până în 2025. Este vorba de o ţintă mai ambiţioasă decât planurile individuale anunţate de o serie de companii petroliere europene precum Royal Dutch Shell, BP şi Total.
“Este un punct de referinţă semnificativ, dar nu este sfârşitul eforturilor, este o ţintă pe termen mediu şi vom continua să o calibrăm pe măsură ce avansăm”, a declarat preşedintele OGCI şi fostul director general de la BP, Bob Dudley.
OGCI include companiile BP, Chevron, CNPC, Eni, Equinor, Exxon, Occidental Petroleum, Petrobras, Repsol, Saudi Aramco, Shell şi Total, care împreună sunt responsabile pentru o treime din producţia mondială de petrol şi gaze.
Companiile membre ale OGCI au căzut de acord asupra unei metodologii comune de calcul pentru intensitatea emisiilor de carbon, iar Bob Dudley a precizat că în viitor obiectivele ar putea fi extinse şi la alte sectoare, precum gazele naturale lichefiate sau operaţiunile de rafinare.
Cu toate acestea, centrul de reflexie Carbon Tracker a respins afirmaţia OGCI că ţintele anunţate joi sunt în linie cu acordul de la Paris din 2015 privind limitarea încălzirii globale.
“Faptul că au unele ţinte de reducere a emisiilor este mai bine decât nicio ţintă. Însă industria de petrol şi gaze nu se poate considera niciodată aliniată cu obiectivele de la Paris când planurile lor de afaceri presupun investiţii constante în producţia de combustibili fosili”, a declarat responsabilul Carbon Tracker pentru industria de petrol şi gaze, Andrew Grant.
De asemenea, ţinta anunţată de OGCI este mai mare decât cea de 18 kilograme de CO2 per baril de echivalent petrol convenită de companiile membre ale International Association of Oil & Gas Producers, care reprezintă 40% din producţia mondială de petrol şi gaze.
Însă unele companii membre ale OGCI depăşesc sau intenţionează să depăşească ţinta stabilită la nivel comun. De exemplu, Saudi Aramco, cel mai mare exportator mondial de petrol, a avut în 2019 o intensitate a emisiilor de carbon din operaţiunile upstream de 10,1 kilograme de CO2 per baril de echivalent petrol, iar grupul norvegian Equinor intenţionează să îşi reducă intensitatea de CO2 până sub 8 kilograme de CO2 per baril de echivalent petrol până în 2025.
OGCI a precizat că intensitatea colectivă de CO2 a companiilor membre va fi raportată anual, iar datele vor fi revizuite de firma de audit EY, care va acţiona ca o terţă parte independentă.
Sursa:greenreport.ro