Reciclează aparatură electrică veche sau defectă și poți salva o viață – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:2 min(s) read

Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, care a servit ca unitate medicală suport în lupta contra pandemiei de COVID-19, are nevoie de aparatură medicală necesară unor intervenții cât mai prompte, în valoare de 10.000 de euro. Până pe 31 iulie, pentru fiecare kg de deșeuri electrice colectate în cadrul campaniei ,,Reciclează pentru cei care salvează, Asociația Environ va dona 1 leu către Fondul de Urgență pentru spitale deschis de Salvați Copiii.

Fondurile colectate în acest maraton de solidaritate se vor adăuga unei donații inițiale de 5.000 de euro realizată de Environ la lansarea campaniei.

Medicii vor avea astfel la dispoziție un monitor de funcții vitale, un injectomat, pulsoximetru și senzori pentru acesta, precum și echipamente de protecție, pentru a putea intervene și îngriji optim pacienții.

Până în prezent, s-au alăturat inițiativei companii precum Linde Gaz România sau Tchibo Brands, însă și personalități publice precum Ana Maria Bucura, Iulia Ionescu, Alice Cavaleru, Noemi Meilman.

Ne bucurăm tare mult că am primit un feedback pozitiv atât din rândul clienților noștri, cât și al persoanelor publice care au aderat imediat la cauza noastră și au ales să transmită mesajul nostru către comunitățile lor, însă avem nevoie în continuare de implicarea oamenilor. Din păcate, criza nu s-a încheiat, iar spitalele și medicii au nevoie de ajutorul nostru, de aceea lansăm încă o dată un apel la reciclare: printr-un gest simplu, protejezi mediul înconjurător și contribui la salvarea de vieți omenești”, a declarat Roxana Puia, Director de Marketing Environ.

Persoanele fizice sau juridice care dețin aparatură electrică veche sau defectă pot solicita preluarea gratuită de la domiciliu sau sediul companiei pe adresa logistica@environ.ro sau prin comandă telefonică la 031.827.0000, termenul maxim de așteptare fiind de 72 de ore oriunde pe teritoriul României.

Oricine se poate implica în campanile, atât prin predarea aparaturii electrice vechi sau defecte, cât și prin promovarea inițiativei în cercul de cunoscuți folosind hashtag-ul #RecicleazaPentruCeiCareSalveaza în postările din social media.

Deșeurile colectate de la sediul sau domiciliul participanților ajung în stațiile de reciclare unde tratate și reciclate conform celor mai performante tehnologii.

Campania ,,Reciclează pentru cei care salvează” se derulează în perioada 12 mai – 31 iulie 2020.

Sursa:greenreport.ro