Apa din „Izvorul Tamarei” din parcul Valea Morilor a fost analizată de un doctor în chimie pentru a vedea dacă aceasta este bună pentru consum. În urma analizei fizico-chimice efectuate, în cadrul evenimentului Ziua Mondială a Mediului, s-a depistat că nivelul nitraților în apă depășește de două ori.
Doctorul în chimia analitică, Maria Sandu, care activează în cadrul laboratorului Institutului de Ecologie, spune că sursa principală de poluare a apelor din izvoare și fântâni sunt deșeurile.
„Deșeurile menajere, deșeurile animaliere, deșeurile la descompunere. Deșeurile conțin proteine și aceste substanțe la descompunere elaborează compușii azotului. Compușii azotului ajung până la ultima fază nitrați”, a menționat Maria Sandu.
Potrivit ei, de peste 20 de ani în apa acestui izvor se depistează nitrați. Motivul: există o sursă permanentă de poluare a apei.
„Centrul Național de Sănătate Publică a avertizat în anul 2011 că în apa izvorului se conțin cantități mari de nitrați. Laboratorul nostru a evaluat calitatea apei din acest izvor în 2009. Și am găsit, de asemenea, o cantitate mai mare de nitrați decât cea care este admisibilă pentru ca apa să fie folosită în scop potabilă. Apa care conține mai mult de 50 ml/l de nitrați, poate influența negativ asupra sănătății omului”, a accentuat doctorul în chimia analitică, Maria Sandu.
Sursa:ecopresa.md