Video/ Toamna 2020 – plantăm fapte bune în Moldova

  • Post category:ECO News
  • Reading time:3 min(s) read

Plantăm fapte bune la Budeşti, 2020

Multe lucruri importante, despre care avem ce povesti, s-au întâmplat în umbra forfotei și emoțiilor electorale. Să le dăm atenția pe care o merită.

Proiectul “Plantăm fapte bune” este foarte popular prin faptul că nu aparține vreunei instituții a statului sau politice, e creat de un grup de inițiativă și deja de 5 ani adună la plantări sute de oameni care vin de bună voie – familii, grupuri de prieteni, colegi de lucru, activiști de mediu etc.

La eveniment se cântă muzică la tobe, participanții sapă gropi pentru copaci, cară găleți cu apă, plantează, iar în pauzele de gustare este foarte multă comunicare, se revăd vechi cunoștințe, se creează noi legături etc.

La plantarea din 14 noiembrie curent, cu o zi înainte de alegeri, s-au mobilizat peste 300 oameni,  în localitatea Budești, Chișinău. Participanții au fost instruiți cum și unde să planteze și au primit tot echipamentul necesar.

Întrucât organizatorii aleg întotdeauna pentru plantări terenuri degradate, sau malurile râurilor – teritorii care au nevoie de intervenția omului – la Budești, plantările au avut loc în preajma unui afluent al râului Bălțata, care se scurge în Nistru. Materialul săditor a fost și el ales conform recomandărilor specialiștilor, în funcție de specificul teritoriului.

De exemplu, mai aproape de apă, în ordinea în care copacii iubesc umiditatea, au fost plantați plopi și frasini. Pentru stabilizarea pantelor, au fost sădiţi cireși, arțari, ulmi, aguți, aluni de pădure, meri, arbuștii lemnul câinesc, sânger și păducel. Cornii, iubitori de umbră, au fost poziționați lângă salcâmi, sădiți anterior de localnici.

Scopul împăduririlor în preajma apelor, este fortificarea malurilor, împiedicarea pătrunderii poluanților în apă, asigurarea umbrei pentru reducerea evaporării acesteia, asigurarea unui habitat prielnic pentru insecte etc.

În total, la Budești au fost plantați în acest an cca 4000 arbori și arbuști pe un teren de cca 2 ha, unde până acum au avut loc și alunecări de teren. 

Proiectul “Plantăm fapte bune în Moldova” a fost lansat în anul 2015. Plantările au loc de fiecare dată în localități diferite, iar copacii sădiți sunt monitorizați și îngrijiți până cresc. Scopul proiectului este extinderea suprafețelor împădurite, prin implicarea directă a comunității, crearea prin exemplu propriu a mai multor rețele de e plantatori pe teritoriul întregii țări. Acțiunile de plantare sunt coordonate cu specialiști în domeniu, cu luarea în calcul a aspectelor biodiversității locale.

Despre eveniment oamenii află, în mare parte, din rețeaua de socializare Facebook, de pe pagina Plantăm fapte bune.

Acțiunea de plantare a copacilor a fost posibilă cu suportul Eco-TIRAS și Arnika (Cehia), Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, Asociația Jurnaliștilor de Mediu (AJMTEM), EcoPresa și alte organizații/afaceri prietenoase mediului.

Reprezentanţii de la Asociația Jurnaliștilor de Mediu (AJMTEM) şi EcoPresa la “Plantăm fapte bune” – 2020

Sursa:ecopresa.md