Global Witness a publicat raportul anual privind amenințările față de protectorii naturii din toată lumea. În 2019 a fost înregistrat un record, cu 212 persoane ucise în timp ce s-au opus distrugerii naturii. În Columbia și Filipine au fost cele mai multe victime. România apare cu două decese, la egalitate cu Congo și Kazahstan.
Peste jumătate dintre crimele raportate în 2019 s-au întâmplat în doar două țări: Columbia (64) și Filipine (în creștere de la 30 în 2018 la 43 în 2019). Global însă, numărul este cel mai probabil mult mai mare, deoarece foarte multe cazuri nu sunt consemnate niciodată.
Printre activiștii omorâți în 2019 se numără și Datu Kaylo Bontolan, din Filipine, după ce s-a opus mineritului ilegal în zona. Lider al tribului Manobo, a fost unul dintre indigenii uciși în 2019, în timp ce își apărau ținuturile ancestrale în fața celor nou veniți să exploateze resursele lor naturale.
Mineritul a fost sectorul cu cele mai multe crime înregistrate la nivel global, cu 50 de cazuri în 2019, urmat de industria agro-chimică, în special în Asia, unde au avut loc 80% dintre atacurile din domeniu.
„Raportul Global Witness pune în lumină rolul deosebit de important pe care îl au protectorii naturii în lupta împotriva schimbărilor climatice, a industriilor distructive cauzatoare de emisii masive de gaze cu efect de seră care accelerează încălzirea globală și distrugerea mediului. Se punctează foarte clar cum, învățând din restricțiile și supervizarea din timpul pandemiei COVID-19, protecția acestor activiști devine și mai importantă pentru reconstrucția unei planete mai sigure și mai verzi”, a transmis Agent Green.
Nici România nu lipsește din tragicul raport, care îi menționează pe pădurarii Liviu Pop, ucis în Maramureș, și pe Răducu Gorcioaia, ucis în Iași.
Gabriel Păun, fondatorul Agent Green, este prezentat drept activistul care a supraviețuit mai multor atacuri. În noiembrie 2014 a fost atacat cu un spray cu piper când filma un camion plin cu cherestea din Parcul Național Retezat; în mai 2015, el și un coleg au fost surprinși de un grup mare de bărbați și rănit grav; anul următor, Păun a fost victima unui atac cibernetic în timpul căruia au fost șterse date colectate în șapte ani și care i-a distrus computerul; la sfârșitul anului trecut, în timp ce era ghid în Parcul Național Domogled pentru un echipaj Netflix, care filma un episod din Broken, au fost cu toții amenințați de tăietorii ilegali care au încercat să le blocheze trecerea cu copaci căzuți.
„Din păcate, trăim într-o țară unde statul este în mod consecvent dușmanul numărul 1 al mediului. Statul român nu i-a pedepsit nici astăzi pe cei care mi-au făcut rău, deși autorii sunt cunoscuți. Ba din contră încearcă să mă reducă la tăcere atât pe mine cât și pe orice îndrăznește să apere natura și deranjează suficient de tare. Pentru bieții pădurari uciși, nu există nici măcar suspecți. Eu am ales să continui această luptă și să dau Statul în judecată. Port alături de Agent Green peste 60 de procese împotriva autorităților române, iar plângerile la Comisia Europeană s-au transformat deja în infringement, autoritățile române fiind astăzi la un singur pas de Curtea Europeană de Justiție”, a spus Gabriel Păun, fondatorul Agent Green.
Gabriel Păun, de la Agent Green, desenat de Benjamin Wachenje/Global Witness
Printre activiștii care încă lucrează sub amenințare este și Angelica Ortiz, una dintre figurile feminine proeminente Wayuu din La Guajira. Sub amenințări, Angelica se opune de ani întregi celei mai mari mine de cărbuni din America Latină, făcând eforturi să protejeze dreptul la apă al comunităților care trăiesc în regiunile cele mai sărace ale Columbiei.
„Agricultura și industria combustibililor fosili au fost în mod constant cele care au atras cele mai multe atacuri împotriva luptătorilor pentru natură. Acestea sunt de asemenea industriile care agravează schimbările climatice, prin defrișări și emisii crescute de carbon. Multe dintre crimele de mediu și abuzuri ale drepturilor omului din întreaga lume sunt motivate de exploatarea resurselor naturale, de corupție în politică globală și în sistemul economic”, a transmis Rachel Cox, Campaigner la Global Witness.
Defrișările sunt sectorul cu cea mai rapidă creștere în crime la nivel global din 2018, cu 85% mai multe atacuri înregistrate asupra activiștilor care s-au opus industriei.
Global Witness arată totodată și modelul care s-a format în timp, al comunităților indigene atacate disproporționat pentru că își apară drepturile și teritoriile – în ciuda studiilor care arată că indigenii și comunitățile locale gestionează pădurile care conțin echivalentul a cel puțin 33 de ori cantitatea noastră anuală de emisii de carbon. În 2019, doar în Amazon au fost 33 de crime, reprezentând 90% dintre crimele din Brazilia.
Cifrele din 2019 arată de asemenea cum 1 din 10 cazuri din 2019 a fost o femeie. Femeile care protejează natura au de-a face cu amenințări mai specifice, care includ campanii de denigrare cu accent pe viața de familie, conținut explicit sexual sau sexist. Violența sexuală este de asemenea folosită adesea ca o tactică de a reduce la tăcere femeile, cele mai multe cazuri fiind neînregistrate.
Victorii din 2019
În ciuda acestor amenințări violente și a criminalității, protectorii naturii din întreaga lume reușesc să atingă victorii în 2019: testamentul rezilienței, puterii și determinării de care au dat dovadă protejându-și drepturile, mediul și climatul nostru global.
În Ecuador, tribul indigen Waorani a reușit să prevină ca guvernul să liciteze teritoriul lor pentru exploatarea petrolului. În Indonezia, comunitatea indigenă Dayak Iban din centrul Borneo a asigurat deținerea legală a 10.000 de hectare de teren, după o luptă care s-a întins pe mai multe zeci de ani.
De asemenea, într-un caz adus la Tribunalul Suprem al Regatelor Unite de către comunitățile afectate de exploatarea cuprului în minele din Zambia, judecătorul a decis că procesul se poate judeca în tribunalele din Anglia, lucru care ar avea implicații pentru companiile care eșuează să își țină angajamentele publice către comunități și mediu.
În medie, patru protectori ai naturii au fost omorâți în fiecare săptămână de la crearea Tratatului pentru Climă de la Paris din Decembrie 2015. Însă cei mai mulți sunt reduși la tăcere prin atacuri violente, arestări, amenințări cu moartea sau procese.
„Dacă vrem realmente vrem să facem planuri pentru o revenire la normal cu mai mult verde, o viață mai sănătoasă și care să aducă într-adevăr bunăstarea oamenilor, trebuie să rezolvăm cauzele atacurilor și să urmăm direcția dată de cei care vor să protejeze natura și să înfrunte schimbările climatice”, a mai transmis Rachel Cox, Campaigner la Global Witness.
Raportul complet poate fi descărcat de aici.
Despre autor: Oana Racheleanu
Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.
Sursa:greenreport.ro