Enel X România pune în funcțiune două noi stații de încărcare a vehiculelor electrice în Timișoara – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:4 min(s) read

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a pus în funcțiune două noi stații de încărcare a vehiculelor, una în Dumbrăvița, lângă Timișoara, și una în reședința de județ, pe Bulevardul 16 Decembrie 1989.

Rețeaua de puncte de încărcare dezvoltate de companie în România a ajuns astfel la 38 de unități, majoritatea fiind amplasate în prezent în București.

„Vehiculele electrice reprezintă cel mai dinamic segment de vânzări de vehicule noi din România, stimulate și de programul guvernamental Rabla Plus, al cărui fond a fost recent suplimentat. Vrem să îi sprijinim pe românii care fac trecerea la mobilitatea electrică prin instalarea unui număr tot mai mare de stații de încărcare a vehiculelor electrice pe teritoriul României. Contribuim astfel la îmbunătățirea accesului la infrastructura de încărcare electrică, în linie cu angajamentul nostru de a facilita transportul oriunde în țară, într-un mod mai curat și mai sustenabil”, a declarat Mihai Mardale, Head of e-Mobility Enel X România.

Cele mai recente stații lansate de Enel X sunt de tipul JuicePole și se află una lângă Timișoara, pe strada Conac din Dumbrăvița, pe o arteră intens circulată, iar cea de a doua pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, nr. 71. Cu o putere de 2 x 22 kW fiecare, cele două stații permit reîncărcarea simultană a două vehicule electrice și încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul mașinii și specificații.

Cele două stații de încărcare instalate recent ridică numărul stațiilor Enel X în județul Timiș la trei, prima dintre ele, de tip JuicePump, fiind amplasată în incinta aeroportului din Timișoara.

Șoferii își vor putea reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X folosind aplicația mobilă JuicePass – interfața unică pentru clienții Enel X prin care pot accesa o rețea de peste 50.000 de puncte publice de încărcare din 18 țări europene, folosind parteneriatul de interoperabilitate cu operatorii rețelelor de încărcare IONITY și SMATRICS. Aplicația poate fi descărcată de pe Google Play sau App Store, iar ghidul de instalare poate fi accesat pe site-ul enelx.ro.

Șoferii pot verifica locația și starea punctelor de încărcare Enel X pe o hartă interactivă fie în aplicația JuicePass, fie pe site-ul web.

Enel X România are cel mai mare plan public de infrastructură de mobilitate electrică din țară, care include instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile țării până în 2023, implicând o investiție totală de aproximativ 15 până la 20 de milioane de euro.

Planul va continua cu instalarea de noi unități în București, Timișoara, Sibiu și Constanța, și urmărește evoluția utilizării vehiculelor electrice în țară, la nivel rezidențial și instituțional, precum și în rândul companiilor, prin cererea venită din partea proprietarilor de flote auto.

Enel X România instalează infrastructura de încărcare în incinta spațiilor „Partenerilor de Reîncărcare” – centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice. Instalarea și întreținerea infrastructurii de încărcare nu presupune niciun cost din partea Partenerilor de Reîncărcare ai companiei, în schimbul disponibilității spațiilor de parcare.

De asemenea, compania oferă un serviciu similar municipalităților interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. Enel X România ajută autoritățile locale să identifice cele mai potrivite soluții și asigură instalarea și întreținerea fără costuri a infrastructurii de încărcare pe locurile de parcare publice.

Compania aplică un model tarifar conform căruia șoferii își pot încărca vehiculele electrice începând cu 1,29 lei/ unitate de încărcare (1 unitate de încărcare = 1 kWh).

Citește și:

OMV Petrom şi Enel X vor instala 10 staţii de reîncărcare pentru maşini electrice
Ce activități au loc în România în Săptămâna Europeană a Mobilității

Sursa:greenreport.ro