Elevii și profesorii din Republica Moldova vor participa la o inițiativă globală de educație și conștientizare ecologică. Este vorba despre Proiectul „Acțiunea Climatică”, lansat pentru al patrulea an consecutiv la nivel mondial cu susținerea organizațiilor internaționale și a liderilor globali.
Proiectul va permite profesorilor și elevilor din 100 de țări participante să acceseze gratuit o platformă globală cu resurse pentru educație, să interacționeze și să facă schimb de experiențe cu semenii lor din diferite colțuri ale lumii, dar și să pună în aplicare acțiuni concrete de îmbunătățire a mediului. La această ediție, datorită colaborării dintre reprezentanții proiectului cu NASA, mesajele și desenele elevilor vor putea fi trimise pe Marte.
Inițiativa „Acțiunea Climatică” va demara în luna octombrie și se va desfășura timp de 6 săptămâni. În această perioadă, elevii și studenții cu vârste cuprinse între 6 și 22 de ani vor comunica pe teme de mediu, studiind cauzele și efectele schimbărilor climatice, vor încerca să găsească soluții pentru problemele ecologice și vor întreprinde acțiuni practice pentru protejarea mediului înconjurător. Totodată, în tandem cu copiii din alte țări, elevii vor participa la o plantare globală de copaci. Un alt îndemn al proiectului este de a găsi câteva minute în fiecare zi pentru a face un lucru bun.
Tatiana Popa, profesoară de limba engleză, coordonatoarea proiectului în Republica Moldova: „Copiii trebuie să învețe despre schimbările climatice, despre reciclare și responsabilitate civică. Cum ar putea ei învăța aceste lucruri într-un mod interactiv și interesant, dacă nu prin colaborare cu alți copii, din diverse părți ale globului? Proiectul «Acțiunea Climatică» vine să ofere planuri de lecții și sarcini săptămânale, resurse educaționale deschise și adaptabile, posibilitatea de a trimite scrisori pe Marte și de a comunica cu cei de la NASA, dar și cea de a împărtăși faptele bune cu toți copiii din lume. Pe profesori nu îi costă nimic să se înregistreze și să lucreze în colaborare cu alte școli. Schimbarea vine de la fiecare dintre noi, iar profesorul este facilitatorul acestei schimbări.”
Până în prezent, 66 de profesori din Moldova fac parte din acest proiect. Participarea este gratuită, iar toți profesorii care își doresc să se implice se pot înregistra AICI.
„Acțiunea climatică” este un proiect global de impact, care își propune desfășurarea diferitor acțiuni cu scopul de a reduce efectele încălzirii globale și de a proteja mediul înconjurător. În edițiile anterioare, elevii din Malawi au plantat 60 de milioane de copaci, tinerii indieni au dezvoltat un cărucior solar, cei din Canada au creat recifuri de corali tipărite 3D, elevii din America au dezvoltat o valiză solară, iar cei din Irlanda au primit o scrisoare de la președinte.
Sursa:ecopresa.md