Reţeaua Vodafone din Europa, inclusiv România, va fi alimentată 100% cu energie regenerabilă până la finalul lunii iulie 2021 – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:4 min(s) read

Reteaua Vodafone din Europa, inclusiv România, va fi alimentată în proportie de 100% cu energie din surse regenerabile până la finalul lunii iulie 2021. Astfel, reteaua operatorului devine Green Gigabit pentru clientii din 11 ţări unde compania este prezentă şi va opera în mod sustenabil, utilizand doar energie eoliană, solară sau hidroenergie. 

Vodafone şi-a asumat, de asemenea, obiectivul de a-i ajuta pe clienţii săi din segmentul business să îşi reducă amprenta de carbon, de exemplu prin intermediul soluţiilor IoT furnizate, dar şi prin alte servicii oferite, precum cloud hosting sau home working.

Potrivit operatorului, emisiile de CO2 vor fi reduse în total cu 350 de milioane de tone la nivel global, pe o perioadă de 10 ani, în intervalul 2020 – 2030 – o ţintă ce reprezintă echivalentul emisiilor totale de carbon generate de Marea Britanie în anul 2019.

Emisiile de CO2 din Marea Britanie pentru anul 2019 au fost de 351,5 MtCO2 (cifră provizorie publicată de BEIS numai pentru CO2, neincluzând alte gaze cu efect de seră, şi reprezintă 81% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din Marea Britanie).

”Aceste angajamente din partea Vodafone se aliniază obiectivelor deja asumate ale companiei de a îmbunătăţi vieţile a peste 1 miliard de oameni şi, în acelasi timp, de a reduce impactul asupra planetei la jumătate până în 2025”, precizează compania.

Angajamentul Vodafone pentru o reţea Green Gigabit în Europa devansează cu trei ani obiectivul de a utiliza energie regenerabilă în proporţie de 100% pentru reţelele sale fixe şi mobile până în 2025.

Aproximativ patru cincimi din energia utilizată de reţelele Vodafone va proveni din surse regenerabile, fiind obţinută direct de la furnizorii naţionali de electricitate prin încheierea unor acorduri de cumpărare de energie electrică verde şi plata unui “tarif verde” (green tariff). Restul de o cincime, furnizată prin acord cu proprietarii spaţiilor şi altor infrastructuri utilizate de Vodafone va fi acoperită prin obţinerea unor Certificate de Provenienţă a energiei regenerabile.

“Acum mai mult ca niciodată, milioane de oameni din întreaga lume se bazează pe Vodafone pentru a fi conectaţi.  În contextul actual în care societatea se repliază şi se recuperează în urma crizei generate de virusul COVID-19, avem şansa de a construi un viitor mai sustenabil, astfel încât această revenire să nu afecteze mediul înconjurător. Trecerea noastră accelerată la energie regenerabilă în proporţie de 100% pentru reţelele din Europa va schimba modul în care alimentăm tehnologia pe care o folosim pentru a face bine — prin reducerea dependenţei noastre faţă de combustibilul fosil, prin ajutorul pe care îl vom acorda clienţilor noştri pentru a-şi administra resursele mai eficient şi a-şi reduce propria amprentă de carbon, toate acestea ducând la crearea unui mediu mai sănătos pentru noi toţi”, spune Nick Read, CEO Vodafone Group.

Reţeaua Green Gigabit va fi activă în toate pieţele Vodafone din Europa, incluzând Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Irlanda, Grecia, România, Albania, Cehia şi Ungaria până cel târziu la data de 31 iulie 2021.

În data de 10 februarie 2020, Vodafone România anunţa o etapă majoră în cadrul obiectivului strategic asumat, de a reduce amprenta de carbon şi impactul asupra mediului: achiziţionarea în proporţie de 100% de energie verde pentru derularea operaţiunilor sale, ca urmare a renegocierii contractelor cu furnizorii de energie, începând din 2020. În plus, în data de 22 aprilie 2020 Vodafone România anunţa utilizarea unor tehnologii avansate pentru reducerea amprentei de carbon, mărirea eficienţei energetice şi protejarea planetei printr-un program de investiţii demarat în anul 2019.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de telecomunicaţii şi tehnologie din lume.

Vodafone Group are operaţiuni mobile şi fixe în 22 de ţări şi 48 de reţele mobile partenere.  La 31 martie 2020, Vodafone Group avea peste 300 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, peste 27 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix şi peste 22 milioane de clienţi ai serviciilor TV.

Sursa:greenreport.ro