Luna septembrie care tocmai s-a încheiat a fost cea mai caldă lună septembrie înregistrată la nivel mondial, anul acesta urmând să fie unul dintre Top 5 cei mai fierbinți din istoria înregistrată, au anunțat miercuri oamenii de știință de la Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice al UE.
Creșterea temperaturilor globale provocate de schimbările climatice a fost însoțită de nenumărate dezastre climatice. Chiar anul acesta, incendiile de pădure record au ars Vestul SUA și a fost unul dintre cele mai active sezoane de uragane din Atlantic înregistrate.
Gheața de mare arctică a scăzut, de asemenea, la cel de-al doilea nivel cel mai scăzut înregistrat, au confirmat oamenii de știință, deoarece schimbările climatice au un impact alarmant asupra regiunii. Oamenii de știință au prognozat că până la mijlocul secolului, gheața arctică s-ar putea topi complet în timpul verii.
„Combinația de temperaturi record și gheață marină arctică scăzută în 2020 evidențiază importanța unei monitorizări îmbunătățite și mai cuprinzătoare într-o regiune care se încălzește mai repede decât oriunde în lume”, a declarat Carlo Buontempo, directorul serviciului Copernicus.
Temperaturile au fost cu mult peste medie în multe zone ale lumii, inclusiv în nordul Siberiei, Orientul Mijlociu și părți din America de Sud și Australia.
Luna trecută a fost cu 0,63 grade Celsius mai caldă decât media, şi cu 0,05 grade Celsius mai caldă decât septembrie 2019 și cu 0,08 grade Celsius mai caldă decât septembrie 2016, care deţinuseră anterior titlu de cea mai caldă lună septembrie și respectiv a doua cea mai caldă lună septembrie, conform analizei agenției.
Este practic sigur că 2020 va fi printre cei mai fierbinți ani înregistraţi vreodată, cu o probabilitate mai mare de 98%, să se claseze în primii cinci, potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice, care publică și analize lunare de temperatură.
2019 a fost al doilea cel mai fierbinte an din istorie, şi a încheiat cel mai fierbinte deceniu din întreaga lume. Șase dintre cei mai calzi ani înregistraţi vreodată au fost în ultimul deceniu.
Citeşte şi:
Valea Morții, California, a înregistrat probabil cea mai ridicată temperatură de pe Pământ: 54,4 grade Celsius
Tone de pește mort într-un lac din Franța, după ce temperatura apei s-a apropiat de 29 grade Celsius
Sursa:greenreport.ro