Oraşul Lahti din Finlanda recompensează cetăţenii care au un comportament eco-responsabil şi le oferă bilete de transport şi produse alimentare drept recompense, pentru a-i stimula să reducă emisiile de carbon, scrie AFP.
Iniţiativa, numită “CitiCap’”şi finanţată de Uniunea Europeană, propune locuitorilor să îşi urmărească emisiile de carbon generate în timpul deplasărilor, cu ajutorul unei aplicaţii care detectează dacă aceştia circulă cu maşina, cu mijloacele de transport în comun, pe jos sau cu bicicleta.
În fiecare săptămână, cei care doresc primesc o “cotă de carbon” care, dacă nu este depăşită la scadenţă, se transformă în “euro virtuali”, care pot fi schimbaţi pe intrări la piscină, bilete de autobuz sau, pentru gurmanzi, printr-o prăjitură la o cofetărie din oraş.
“Lahti este încă un oraş foarte dependent de maşină, obiectivul nostru este ca în 2030 peste 50% din toate deplasările să se efectueze via moduri de transport durabil”, a explicat responsabilul pentru acest proiect, Anna Huttunen.
În prezent, 44% dintre deplasările efectuate în oraşul Lahti sunt considerate “durabile”.
Obiectivul pe termen lung al proiectului “CitiCap” este să dezvolte o nouă metodă pentru a încuraja comportamentele mai ecologice, în special prin utilizarea unui sistem de “schimburi personale de drepturi de emisii de carbon”, care să poată fi reprodus şi de alte oraşe, explică fondatorii.
Conceptul se inspiră din sistemul european de tranzacţionare a certificatelor de emisii, în cadrul căruia companiile şi guvernele primesc credite de carbon. Dacă depăşesc cotele primite, plătesc, dar dacă emit mai puţin carbon decât au convenit, pot să vândă certificatele care le-au rămas.
“CitiCap a generat foarte mult interes în întreaga lume, nu doar în Europa dar şi în SUA şi Canada”, a precizat Anna Huttunen.
Aplicaţia CitiCap dă fiecărui participant un “buget” săptămânal de carbon calculat pe baza situaţiei sale personale. În medie, un locuitor din Lahti, un oraş cu 120.000 de locuitori, “emite în fiecare săptămână echivalentul a 21 de kilograme de CO2”, susţine Ville Uusitalo, responsabil cu cercetarea pentru acest proiect.
Aplicaţia pune utilizatorii în faţa provocării de a-şi reduce emisiile de CO2 cu un sfert, adică să înlocuiască deplasarea cu maşina pe o distanţă medie de 20 de kilometri cu o distanţă echivalentă prin utilizarea mijloacelor de transport în comun sau cu bicicleta.
Rămâne de văzut dacă recompense mai mari vor încuraja şi mai mult cetăţenii să renunţe la automobil.
În condiţiile în care semi-izolarea impusă în Finlanda din cauza coronavirusului a provocat o reducere drastică a călătoriilor cu automobilul, creatorii proiectului spun că deocamdată nu pot evalua care sunt efectele aplicaţiile lor asupra oraşului. Dar asigură că vor continua să strângă date şi anul viitor, când Lahti va deveni pentru un an “Capitala Verde a Europei”.
Citeşte şi:
FOTO Alte 30 de autobuze hibrid vor intra în circulație pe străzile din București
Primăria Braşov a semnat contractul pentru primele trei staţii de încărcare a maşinilor electrice şi va achiziţiona alte 15
Sursa:greenreport.ro