FOTO/ Acord de colaborare între Rezervația Orheiul Vechi și Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Ce vor face deținuții în aria protejată

  • Post category:ECO News
  • Reading time:2 min(s) read

Rezervaţia Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” şi Administraţia Naţională a Penetenciarelor au semnat un acord de colaborare.

Potrivit documentului instituțiile se obligă să sprijine reciproc organizarea acțiunilor cultural-educative, atât pentru angajații sistemului administrației penitenciare, cât și pentru persoanele private de libertate. Totodată, funcționarii publici împreună cu membrii familiei vor putea efectua excursii cu ghidaje în Complexul muzeal Orheiul Vechi, la prezentarea legitimațiilor de serviciu.

La necesitate, ANP va contribui cu activități de salubrizare sau de menire socială pe teritoriul  Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”.

În acest sens, angajaţii instituțiilor penitenciare din raza mun. Chișinău au participat la activităţi de salubrizare la Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”.

Efectivul a fost înrolat în activităţi de colectare a deşeurilor, curăţirea copacilor, amenajarea fâşiei forestiere în perimetrul localităților Trebujeni și Butuceni.

Activitatea a avut drept scop menţinerea curăţeniei, asigurarea aspectului estetic Rezervației şi dezvoltarea spiritului de echipă între angajații instituțiilor de detenție.

Foto: FB/Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul Vechi”

Foto: FB/Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul Vechi”

Foto: FB/Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul Vechi”

Foto: FB/Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul Vechi”

Foto: FB/Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul Vechi”

Sursa:ecopresa.md