/DOC/ Lista celor nouă acțiuni de mediu incluse de Guvernul Chicu în programul de activitate pentru următorii ani

  • Post category:ECO News
  • Reading time:3 min(s) read

Guvernul a aprobat planul de acțiuni pentru următorii trei ani. Din cele aproximativ o mie de acțiuni preconizate, doar nouă sunt la capitolul Protecția Mediului și Resursele Naturale. Acestea se referă la managemntul deșeurilor, al resurselor de apă, a fondului forestier, precum și la protecția biosecurității, aerului atmosferic etc.

În document se spune că în urma realizării celor nouă acțiuni vor fi realizați următorii indicatori:
• 1 300 ha de fîşii de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă împădurite către finele anului 2023;
• 230 ha de perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole create către finele anului 2023;
• Aproximativ 700 km lungimea digurilor de protecție antiviitură întreținute anual;
• 60 mii persoane cu acces la rețelele de aprovizionare cu apă către finele anului 2020;
• 9 900 controalele ecologice de stat efectuate anual;
• 7 000 controale ecologice de stat asupra agenților economici efectuate anual;
• 3 evenimente de promovare a acțiunilor de salubrizare și de implementare a responsabilității extinse a producătorului (REP)organizate anual;
• 18 500 acte permisive eliberate de Agenția de Mediu anual

Cele nouă acțiuni sunt:

1. Elaborarea noului cadru strategic în domeniul protecției mediului și resurselor naturale;
2. Dezvoltarea și consolidarea cadrului normativ în domeniul evaluării impactului de mediu, prevenirii și controlului integrat al poluării mediului;
3. Gestionarea eficientă și cercetarea subsolului;
4. Consolidarea managementului integrat al resurselor de apă;
5. Protecția, administrarea și gestionarea fondului cinegetic și piscicol;
6. Asigurarea protecției biosecurității;
7. Extinderea și gestionarea durabilă a fondului forestier, vegetației din afara fondului forestier și a ariilor protejate de stat;
8. Consolidarea cadrului normativ în domeniul protecției aerului atmosferic și schimbări climatice;
9. Asigurarea managementului integrat și durabil al deșeurilor și substanțelor chimice

Suplimentar, acțiuni de mediu se regăsesc și la celelalte domenii, printre ele se numără:

– Elaborarea proiectului de lege privind diminuarea risipei alimentare
– Elaborarea mecanismului de scutire/restituire a taxei pentru poluarea mediului pentru companiile care implementează Responsabilitatea extinsă a Producătorului (REP)
– Elaborarea cadrului legislativ cu privire la agricultura ecologică
– Organizarea ședințelor ordinare ale Comisiei moldo+ucrainene în domeniul protecției și dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru
– Dezvoltarea Republicii Moldova ca destinație turistică competitivă și durabilă, generatoare de beneficii economice, de mediu și sociale comunităților locale și generațiilor viitoare
– Elaborarea cadrului normativ privind crearea Zonelor turistice naționale

Precizăm că inițial în planul de acțiuni al Guvernului nu se regăseau prevederi ce țin de implementarea dezvoltării durabile, protecției mediului, adaptării la schimbările climatice, promovării economiei verzi și economiei circulare. Printr-o declarație comună, atunci ONG-urile de mediu și-au exprimat îngrijorarea și au cerut includerea Protecției Mediului drept un capitol prioritar separat în Obiectivele imediate și Domeniile prioritare de activitate ale Programului de activitate a Guvernului.

Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023 a fost aprobat în ședința din 12 decembrie. Documentul acoperă 12 sectoare principale și cuprinde în jur de 1000 de acțiuni. Printre obiectivele de bază se numără: integrarea europeană, echilibrarea politicii externe, consolidarea statului de drept și dezvoltarea economiei naționale.

Articol realizat în cadrul proiectului în cadrul proiectului „Lobby şi advocacy – pentru o guvernanţă de mediu durabilă şi democratică”, implementat de realizată de Mişcarea Ecologistă din Moldova și susţinut de Programul de Granturi al Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova.

Sursa:ecopresa.md