Standardul internaţional de reparare a deşeurilor DEEE a fost transpus în limba română – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:3 min(s) read

Organismul național de standardizare din România (ASRO) anunţă că a finalizat transpunerea în limba română a standardului internațional al cerințelor privind pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

Documentul este un pas important către elaborarea și introducerea în România a legii care să formalizeze modul în care sunt efectuate operațiunile specifice de recondiționare a echipamentelor electrice și electronice ieșite din uz.

”Reutilizarea deșeurilor electrice și electronice, alături de cerințele de proiectare ce facilitează reutilizarea și tratarea acestora, reprezintă o practică obișnuită în legislația europeană. Ne dorim ca și România să se alinieze cât mai curând acestor practici, în sensul elaborării unei legislații specifice privind recondiționarea deșeurilor electrice și electronice. O astfel de lege nu numai că ar contribui la reducerea volumului de deșeuri electrice și electronice, iar consumatorii vor beneficia de produse recondiționate de calitate”, a declarant Constantin Damov, Președintele Asociației Coaliția pentru Economia Circulară.

Prin efectuarea de operațiuni specifice de igienizare, reparare, testare, controlul calității, etichetare și ambalare, reutilizarea este superioară reciclării contribuind la extinderea perioadei de utilizare și implicit a reducerii substanțiale a amprentei de dioxid de carbon.

Ce presupune standardul

Standardul se aplică proceselor referitoare la pregătirea pentru reutilizarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice și susține:
• încurajarea reutilizării deșeurilor electrice și electronice așa cum se specifică în Directiva DEEE (2012/19/UE);
• oferirea unui cadru care să garanteze consumatorilor și altor părți interesate securitatea echipamentelor și calitatea pregătirii acestora pentru reutilizare de către operatori;
• promovarea de noi activități economice în pregătirea deșeurilor electrice și electronice pentru reutilizare și crearea de locuri de muncă;

Elaborarea versiunii în limba română a standardului EN 50614:2020 – Cerințe privind pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice a fost realizată la inițiativa și cu susținerea tehnică a Asociației Coaliția pentru Economie Circulară (CERC) și a Asociației ECOTIC.

Asociația Coaliția pentru Economie Circulară are ca scop promovarea principiului obiectiv al Pachetului Comisiei Europene privind Economia Circulară, acela de a stimula dezvoltarea de noi piețe și modele de afaceri, în scopul creșterii economice și al creării de noi locuri de muncă.

Asociația ECOTIC gestionează deșeurile de echipamente electrice si electronice (DEEE-uri) în numele a peste 600 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol.

Sursa:greenreport.ro