A 3-a ediţie a Marşului maşinilor eco are loc sâmbătă, în Bucureşti – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:3 min(s) read

Tesla, Zoe, Ford, Suzuki, Nissan, Opel sunt câteva dintre marcile de maşini electrice şi hibrid care participă mâine, sâmbătă, 29 august, la a 3-a ediţie a Marşului maşinilor eco. Evenimentul va avea loc în parcarea Bibliotecii Naţionale, de la ora 10.00.

 

De această dată, Marşul este adaptat la măsurile de protecţie şi distanţare fizică, impuse de pandemia COVID-19.

“Chiar dacă, în această perioadă, industria auto din întreaga lume are de suferit din cauza pandemiei globale, transportul alternativ traversează, cel puţin în România, cea mai bună perioadă a sa. Pentru prima dată în istoria Programului Rabla Plus, întregul buget destinat persoanelor fizice, pentru achiziţia maşinilor electrice, a fost epuizat. Asta arată că apetitul românilor către maşini moderne şi cu emisii scăzute, sau chiar ZERO, este în creştere. Trebuie să continuăm pe acest drum şi să stimulăm achiziţia de maşini ecologice, dacă ne dorim cu adevărat să respirăm aer curat în marile oraşe. Şi pentru asta, am decis să suplimentăm bugetul programului Rabla Plus, pentru a îi sprijini pe toţi românii care îşi doresc un vehicul prietenos cu mediul. Sunt convins că Marşul Maşinilor Eco va fi un catalizator important pentru succesul acestui program”, a declarat Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Evenimentul este un prilej pentru oficiali să prezinte programele pe care le au în derulare în privinţa trecerii la un transport eco, pentru un mediu curat, dar şi programele viitoare; companiilor li se oferă posibilitatea să-şi prezinte ultimele modele de maşini electrice, hibrid, CNG, precum şi ofertele de finanţare pentru maşinile electrice şi hibrid ale brandului pe care îl reprezintă.

La marş vor participa Secretarul de Stat pentru Schimbări Climatice Iulian Stana, Ministerul Mediului, Apelor şi Padurilor, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu, Andreea Szabo, directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, iar din partea ACAROM, Cristian Nevzoreanu.

„Dorim să creştem gradul de conştientizarea la nivelul populaţiei a beneficiilor transportului “curat”, a avantajelor maşinilor cu emisii zero carbon, aşa-numitele maşini eco–friendly, care să ajute la reducerea poluării din oraşe”, a declarat Camelia Spătaru, fondatorul evenimentelor jumptosmart.ro.

“Marsul maşinilor eco” este organizat de Jumptosmart.ro, în parteneriat cu Public Affairs Solutions, Asociaţia Română de Relaţii Publice RRP şi European Mentoring and Coaching Council (EMCC).,

Citeşte şi:

Noile norme europene pentru autoturisme mai ecologice și mai sigure, în vigoare de astăzi

E.ON continuă lucrările pentru dezvoltarea infrastructurii de transport electric pe ruta Constanța – București – Timișoara

Sursa:greenreport.ro