Amazon lansează o brăţară care monitorizează somnul, grăsimile, dar şi tonul vocii şi emoţiile — Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:4 min(s) read

Amazon anunţă că a creat o brățară pentru sănătate şi fitness care poate, printre altele, să spună să analizeze calitatea somnului purtătorului şi repartizarea grăsimii sale corporale.

Foto: Amazon

Brăţara fără ecran, denumită Amazon Halo, măsoară şi evaluează în permanenţă activitatea fizică a utilizatorilor, cu ajutorul unor sisteme ce folosesc inteligenţa artificială.

La fel ca în cazul multor accesorii şi ceasuri conectate, ideea de bază este aceea ca noul produs să poată să evalueze sănătatea şi starea de bine a utilizatorilor, într-o manieră precisă şi personalizată, dar şi să îi înveţe ce trebuie să facă pentru a ameliora aceşti parametri.

În plus, Amazon Halo dispune de un detaliu suplimentar: funcţia “Tone” determină dacă vocea purtătorului are o tonalitate mai mult sau mai puţin pozitivă, “pentru a înţelege mai bine felul în care tonul său este perceput de ceilalţi” şi “pentru a-l ajuta să îşi amelioreze comunicarea şi relaţiile”, au explicat reprezentanţii grupului Amazon într-un comunicat.

Compania a petrecut câțiva ani pentru a pregăti această brăţară. Melissa Cha, vicepreședinte Amazon Halo, a declarat că gigantul IT are deja expertiză în ceea ce privește machine learning și computer vision, însă extinderea în domeniul sănătăţii a necesitat un set complet nou de cercetări.

„Am făcut o ccercetare globală pentru a găsi cei mai buni experți”, a spus ea. „Am găsit cardiologi, experți în fitness și oameni care și-au petrecut cariera cercetând somnul și sănătatea.”

Amazon a dat asigurări şi a spus că toate aceste informaţii extrem de personale vor fi protejate şi vor putea fi şterse cu uşurinţă. De asemenea, a promis că nu va folosi informațiile pentru a vinde produse legate de sănătate utilizatorilor săi. Dar, este o modalitate pentru companie să afle mai multe despre obiceiurile de sănătate ale utilizatorilor săi și să adune feedback pe parcurs.

Brăţara transcrie intensitatea mişcărilor din timpul exerciţiilor sportive, calitatea somnului, ritmul cardiac şi alte variabile într-un sistem de puncte.

Foto: Amazon

Spre deosebire de Apple Watch, care încurajează utilizatorii să închidă inelele, Amazon Halo folosește un sistem de puncte atunci când urmărește exercițiile fizice. Stabilește un obiectiv de bază de 150 de puncte pe săptămână, iar utilizatorii obțin mai multe puncte pentru exerciții intense, cum ar fi alergarea sau mersul pe dealuri abrupte. Pașii sunt urmăriți automat, dar utilizatorii trebuie să introducă manual anumite alte activități, cum ar fi înotul.

Utilizatorul poate să aleagă să împărtăşească aceste rezultate cu diverşi parteneri, inclusiv cu aplicaţii pentru slăbit.

Utilizatorii care sunt sedentari pentru perioade lungi – cu excepția perioadei de somn – pot pierde puncte. Aceasta este o diferență mare față de alte produse, care se concentrează doar pe motivația pozitivă.

Pentru funcţia Tone, înregistrările vocale sunt analizate direct pe smartphone şi şterse imediat după aceea.

Foto: Amazon

Pe lângă Tone, mai există funcţia Body, car oferă utilizatorilor o redare tridimensională a corpului lor cu informații despre greutatea și procentul de grăsime corporală. Măsurarea procentului de grăsime corporală este de obicei dificilă, dar este mult mai utilă decât indicele de masă corporală, mai utilizat în general, care poate confunda mușchii cu grăsimea, ducând la greșeli precum etichetarea culturistilor ca obezi.

Brăţara Amazon Halo costă 65 de dolari în sistem de pre-comandă în Statele Unite cu un abonament de şase luni la funcţiile avansate, apoi produsul va fi comercializat la preţul de 100 de dolari şi cu un abonament lunar de 4 dolari.

 

Sursa:greenreport.ro