CEZ, primul furnizor care instalează sisteme fotovoltaice subvenționate pentru acasă – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:2 min(s) read

CEZ Vânzare a început să instaleze sisteme fotovoltaice în cadrul programului naţional “Casa Verde Fotovoltaice” şi oferă clienţilor casnici posibilitatea de a deveni prosumatori.

Sursă foto: CEZ

Campania desfaşurată sub deviza „Sisteme Fotovoltaice la cheie şi fără griji pentru #acasã”, prin care compania a oferit consultanţa completă în accesarea fondurilor nerambursabile, a demarat încă din luna februarie a anului 2019.

“Astăzi, după un an şi jumătate de provocări, începe oficial implementarea proiectului, prin instalarea primului sistem fotovoltaic din cadrul campaniei. Cu o putere instalată de 3kW, sistemul este parte din totalul de 679kW pe care compania îi va instala clienţilor care au obţinut finanţare în cadrul primului apel din program”, arată compania într-un comunicat.

Termenul estimat de AFM pentru lasarea apelului doi este luna octombrie 2020. Aşadar, clienţii CEZ Vânzare care nu au obţinut finanţare în primul apel sunt încurajaţi să aplice în cadrul celui de-al doilea apel şi vor beneficia în continuare de sprojin, în cazul în care vor mai fi interesaţi.

De altfel, CEZ Vânzare oferă clienţilor casnici posibilitatea de a deveni prosumatori şi în afara programului AFM, prin oferirea tehnologiei (sistem fotovoltaic complet) şi consultanţă în procesul de racordare.

Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin acest program se estimează ca 27.000 de cetăţeni pot deveni prosumatori.

Citeşte şi:

Administrația Fondului pentru Mediu la al treilea președinte în doar 10 luni
Primele panouri solare încep să se strice și nu prea există variante pentru reciclare

Sursa:greenreport.ro