Producătorul de ambalaje DS Smith, cu fabrici şi în România, lansează noua sa strategie de sustenabilitate – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:4 min(s) read

DS Smith, producător de ambalaje sustenabile care activează şi pe piaţa reciclării de hârtie, a lansat noua sa strategie și viziune de sustenabilitate intitulată Now and Next (Acum și în viitor), care prezintă angajamentele și obiectivele ambițioase asumate de către companie, ce urmează a fi implementate pe parcursul următorului deceniu.

Abordarea se va face în două etape, pe de o parte DS Smith spune că va continua să se axeze pe tranziția către o economie circulară, prin intermediul parteneriatelor cu clienți, comunități, autorități și lideri de opinie, cu scopul de a crește durata de utilizare a materialelor, a limita cantitatea de deșeuri și a regenera sistemele naturale.

Pe de altă parte, direcțiile prioritare pentru companie sunt și reducerea emisiilor de dioxid de carbon, protejarea biodiversității și scăderea consumului de apă.

“Trăim într-o lume în schimbare, iar pentru a funcționa, este esențial să continuăm efortul de reinventare a ambalajelor și să plasăm economia circulară în centrul afacerii noastre. Noua noastră strategie ne permite să mergem mai departe de a avea doar noi înșine un model de afaceri circular puternic, astfel încât să putem oferi soluții circulare clienților noștri și societății în general, prin înlocuirea materialelor plastice cu probleme, eliminarea carbonului din lanțurile de aprovizionare și furnizarea de soluții inovatoare de reciclare”, a declarat Miles Roberts, Group CEO la DS Smith.

Noua strategie se bazează pe patru piloni cheie, ce completează angajamentul de reducere cu 30% a emisiilor de dioxid de carbon, față de nivelul înregistrat în 2015, dar și de protejarea pădurilor și a biodiversității, din zonele în care compania operează.

Astfel, cele patru etape ale strategiei vor stimula o creștere sustenabilă, pe baza obiectivelor ambițioase ale DS Smith:

  • Închiderea buclei prin crearea unui nou design – Până în anul 2023, compania va fabrica ambalaje 100% reutilizabile sau reciclabile, scopul său fiind ca, până în 2030, toate ambalajele sale să fie reciclate sau refolosite
  • Protejarea resurselor naturale prin valorificarea la maximum a fiecărei fibre – Până în anul 2025, compania va optimiza utilizarea fibrelor în cadrul lanțurilor individuale de aprovizionare pentru 100% din noile sale soluții de ambalare, iar până în 2030 își propune să optimizeze fiecare fibră pentru fiecare lanț de aprovizionare
  • Reducerea deșeurilor și a poluării prin soluții circulare – Până în anul 2025, compania va retrage 1 miliard de bucăți de materiale plastice cu probleme de pe rafturile supermarket-urilor și 250.000 de camioane de pe drum, și va colabora cu parteneri pentru a găsi soluții pentru ambalajele „greu de reciclat”. Între timp, până în 2030, DS Smith își propune să utilizeze ambalarea și reciclarea pentru a crea o economie circulară, prin înlocuirea materialelor plastice cu probleme, reducerea carbonului pentru clienți și eliminarea deșeurilor de ambalaje ale consumatorilor
  • Formarea oamenilor pentru a încuraja tranziția către o economie circulară – Până în 2025, 100% din angajații companiei vor fi implicați în economia circulară și până în 2030, 5 milioane de oameni vor fi implicați în economia circulară și stilurile de viață circulare.
  • Potrivit companiei, în urma progreselor semnificative ale celor nouă obiective de sustenabilitate, pe termen lung, Strategia de Sustenabilitate Now and Next a fost introdusă ca parte a unei revizuiri strategice și a unei viziuni prin intermediul căreia DS Smith să devină principalul furnizor de ambalaje sustenabile.

    În ultimul an, DS Smith a atins o reducere de 11% a emisiilor în 2019, comparativ cu 2015.

    În calitate de companie internațională de ambalaje, DS Smith a produs peste 17 miliarde de cutii în 2019/20 și este cel mai mare reciclator de carton și hârtie din Europa, gestionând 6 milioane de tone pe an, fiind un reciclator net pozitiv. DS Smith este, de asemenea, unul dintre cei 16 parteneri strategici ai Fundației Ellen MacArthur – autoritate globală recunoscută pentru economia circulară.

    DS Smith deține în România un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Otopeni și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie, la Zărnești, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav și la Timișoara și trei puncte de lucru, în Pitești, Timișoara și Otopeni, județul Ilfov, unde lucrează, în total 650 de angajați.

    Citeşte şi:

    Invenții pentru oprirea scurgerilor de petrol din mări: bureți speciali, săpun magnetic sau roboți
    IKEA va renunța la bateriile alcaline clasice până în 2021

    Sursa:greenreport.ro