Sistemul depozit-garanție. Magazinele ar putea avea nevoie de autorizații

  • Post category:ECO News
  • Reading time:5 min(s) read

În conferința „Circular Waste – Provocări și soluții în sistemul garanție-depozit”, organizată de Green Report, reprezentanții comercianților (atât cei mici și mijlocii, cât și cei mari) au subliniat o serie de aspecte care trebuie lămurite privind acest sistem. De exemplu, unde vor fi depozitate ambalajele sau dacă va fi nevoie reautorizarea magazinelor.

George Bădescu, Director Executiv Asociația Marilor Rețele Comerciale din România, a reamintit că sistemul depozit-garanție a fost adoptat în 2018, printr-o ordonanță de urgență. Acesta a făcut referire la garanția de 50 de bani pentru recipientele reciclabile din sticlă, care a început să fie percepută de la 31 martie 2019.

Bădescu a mai subliniat că țările care au implementat până acum sistemul de depozit-garanție, din Europa, sunt cu precădere din zona nordică sau din zona baltică și au recurs la aceasta metodă în anii 90.

„Piața din România  are caracteristici care pot ridica anumite provocări. Nu este o piață mică nici geografic, nici ca număr de consumatori. În România sunt foarte multe magazine, dacă comparăm cu statele unde acest sistem este implementat. Deocamdată, în Europa nu avem o piață comparabilă ca și dimensiuni și volum cu piața românească care să fi adoptat acest sistem și care să fie și validat”, a spus acesta.

Directorul Executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România a precizat că sistemul presupune o construcție logistică foarte complexă și o modalitate de funcționare foarte precisă, astfel încât să poată livra rezultatele care să facă fezabil raportul între costurile care sunt implicate și obiectivele care trebuie atinse.

„Există o complexitate și în ceea ce privește o structura suprafețelor de vânzare a magazinelor mari, medii sau mici, unele cu parcări, altele fără. Ținând cont de contextul în care ne aflăm, încercăm să ne dăm seama dacă amplasarea unor aparate RVM ar putea fi luat în considerare să fie făcut în interiorul magazinelor sau în parcări sau în spații subterane. Ideea este ca el să fie sustenabil pentru că dacă el, din modul în care este organizat, evaluat și funcționează nu reușește să se auto-reglementeze, inclusiv din punct de vedere financiar, la un moment dat se va bloca”, a subliniat Bădescu.

Feliciu Paraschiv, Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România, a transmis că își dorește o lege clară, simplă, însă trebuie clarificate anumite aspecte care vor avea impact asupra industriei pe care o reprezintă.

„Ne vom conforma legii, fără discuții. Dar având spații mici, va fi foarte dificil să primim (n.r. ambalajele), dar o vom face. Pentru noi ar fi important dacă am putea instala – noi sau o societate care s-ar ocupa de asta – niște automate în afara clădirilor, pentru că spațiile noastre fiind mici, nu știu dacă nu cumva vom fi obligați să refacem autorizațiile de mediu și toate autorizațiile pentru că va trebui să dăm spații alocate special cu destinația «deșeu». E posibil să ajungem la reautorizarea micilor magazine, dacă noi vom strânge în interiorul magazinelor aceste deșeuri. Imaginați-vă că o să ne vină PET-uri pe care consumatorii au pus gura când au consumat și poate sunt contaminate cu noul Coronavirus. Noi le băgăm din nou în magazin, de aceea e de preferat ca aceste automate să fie în exteriorul magazinelor”, a susținut Paraschiv.

Potrivit acestuia, s-ar putea să fie nevoie și de crearea unor noi locuri de muncă în cadrul acelor magazine, astfel încât să existe un angajat care să preia ambalajele aduse de consumatori.

„La firul ierbii, lucrurile se văd puțin altfel”, a comentat Bădescu după intervenția altor invitați în conferința „Circular Waste – Provocări și soluții în sistemul garanție-depozit”.

„Dacă scoți locuri de muncă suplimentare, fără să fii într-o situație de profit, atunci de unde le vei finanța? Înseamnă că vor fi, și acestea, niște costuri suplimentare. Această situație cu pandemia a impus magazinelor foarte multe cheltuieli suplimentare, cu aceste organizări interioare. Plexiglas, temperatura. Deja există asupra magazinelor o presiune suplimentară. Pentru funcționarea acestui sistem, în afară de garanția de 0,5 lei, să spunem, vor fi și alte cheltuieli. Participanții la acest sistem vor avea oricum și alte cheltuieli intrinseci, care nu vor putea fi acoperite doar de garanția respectivă. La un moment dat aceste cheltuieli legate de funcționarea sistemului, plus garanția, dacă vom încerca să le decontăm, s-ar putea să ajungem la concluzia că poate ar fi necesară poate chiar o reajustare a prețurilor, în general”, a spus acesta.

„Nu cred că avem în acest moment o evaluare care să ne dea o garanție că acest sistem va funcționa în maniera în care ne gândim în acest moment”, a mai concluzionat Bădescu.

Citește și: 

De astăzi vom plăti o garanție de 50 de bani pentru ambalajele de sticlă

HG-ul privind sistemul garanție-depozit, pus în dezbatere publică până la 27 septembrie

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Sursa:greenreport.ro