Turul României 2020 va fi transmis în direct de Televiziunea Română – Green Report

  • Post category:ECO News
  • Reading time:3 min(s) read

Federația Română de Ciclism anunță semnarea parteneriatului cu Televiziunea Română pentru difuzarea Turului României. Astfel, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, va fi transmisă în direct pe TVR1 și TVR3.

Pentru prima dată în istoricul competiției, Televiziunea Română va difuza în direct momente din toate cele 5 etape ale Turului României.

Astfel, în perioada 8 -13 septembrie pasionații de ciclism, și nu numai, vor putea urmări zilnic cele mai importante momente ale competiției, conform următorului program:

* 8 septembrie, TVR 1, începând cu ora 12:00 – transmisiune în direct de la Timișoara, din timpul ceremoniei de prezentare a echipelor, iar de la ora 19:30 un rezumat al cursei prolog.
* 9 – 12 septembrie, 16:00-17:00, TVR 3 – ultima oră a fiecărei etape transmisă în direct
* 9 – 12 septembrie, 17:00, TVR 1 – festivitatea de premiere a fiecărei etape, iar de la ora 19:30 – rezumatul zilei.
* 13 septembrie, 15:30, TVR1 – finalul etapei din București și festivitatea de premiere

Cea de-a 53-a ediție a Turului României va debuta pe 8 septembrie la Timișoara, cu o cursă prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape: Timișoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana, Brașov – (Transfăgărășan) – Curtea de Argeș, etapa finală desfășurându-se pe 13 septembrie, la București.

În total, caravana ciclistă va parcurge un traseu de peste 800 km, conturat în jurul unora dintre cele mai spectaculoase zone ale țării.

Cu un pluton format din circa 100 de cicliști care se vor lupta pentru celebrul tricou galben, Mica Buclă promite să fie un eveniment menit să promoveze ciclismul, ca sport practicat la nivel de performanță, dar și mersul pe bicicletă în rândul populației, frumusețile României și turismul românesc.

Turul României sau „Mica Buclă” este cea mai importantă competiție ciclistă din România

Prima ediție a Turului, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934, pe o distanță de 1026 de kilometri, având 7 etape. Originile Turului datează însă de la începutul secolului trecut.

În august 1910, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobila” a organizat Circuitul Munteniei, la care au participat 18 concurenți, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-Butimanu-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turului României, țara noastră devenind a șasea din lume cu propriul tur național.

Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea Turului. Cea mai rapidă cursă parcursă în cadrul Turului României a fost în 1974, între Pitești și București, când cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h. Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turului României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale.

Ediția din acest an, susținută prin partenerul oficial Auchan Retail România, se va desfășura în perioada 8-13 septembrie. În cadrul competiției, vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (cel mai bun român).

Citeşte şi: 

Raluca Fișer, AGR: Drumul spre serviciu nu este atât de lung încât să nu poți merge cu bicicleta
Unde poți dona bicicleta pe care nu o mai folosești

Sursa:greenreport.ro